Trec pe langa niste cartoneros - sunt foarte multi prin oras, insotiti de carucioarele lor supradimensionate- colecteaza cartonul si alte derivate de hartie din pubelele locuitorilor orasului. Imi continui drumul spre Romario, binecunoscutul lant de empanaderii si cer 2 empanadas - una cu carne picante si alta cu verdura. Tipul de la Romario are vreo 40 de ani, dar e genul "gets hotter with age": 7 pesos, imi zambeste.
Imi fac loc printre mesele de pe trotuar. E joi seara, ora 11 si e plin. Lumea bea Quilmes si mananca empanadas. "Che, boludo, porque no viniste el viernes? Te perdiste un kilombo total, pelotudo..."
Uite o gasca de catei- insotiti de un plimbator profesionist. Am observat ca unii plimbatori plimba doar una sau doua rase de catei. Trece o ceata de Beagle, toti cu coada pe sus, facandu-si loc printre ceilalti cu botul. Unul mai mic musca de lesa, plimbatorul il ignora.
Ajung la poarta blocului meu -Palacio Los Patos- portarii imi deschid si ma intreaba "Todo bien?". Le raspund standard si ii intreb asisderea "Hola, como le va?". Pentru 1 secunda parca miroase a snitelele doamnei Tereza...dar nu, probabil e vorba de milanesas.
Mergand prin patio-ul blocului, ma uit inspre fereastra mea preferata unde locuieste un personaj imaginar, a carui proveste ii mai adaug ceva de fiecare data cand trec pe acolo daca ma gasesc intr-o stare poetica. Pana plec, pesemne, il voi cunoaste deja foarte bine.
